Nu stiu.

Ti-am respirat iubirea prin bronhii de copil, am digerat-o intr-un stomac proaspat, dar mi-ai inecat dorinta in clisee si suc de portocale rosii.
Eu sunt probabil cel mai mare dusman al nostru, eu sunt probabil cea care va trebui sa-si bage securea in orgoliu.
Mi-e frica de regrete, mi-e frica de dor. Mi-e teama ca-mi va lipsi vena din ochiul drept sau barba aspra.
Dar ma scufunzi, ma faci sa expir inainte de termen. Nu ma lasi sa ma dilat, continui sa ma fereci si mi-e teama ca explozia va fi mai rea decat cea atomica din '45.
Stau pe marginea prapastiei si ma uit la tine cu ochi de caine. Esti mai mult cetos si te vad ca pe amicul Pavel de la bloc - o figura stearsa, dar placuta, o figura care ma face sa izbesc un suras amar.

Astept ceva care sa ma impinga in prapastie. Sau poate sa ma traga inapoi.
Astept. Nu stiu ce altceva sa fac.